Skip to content

#Happy24

– Mai spune-mi o dată, de ce te complici atât de mult? m-a întrebat el după ce i-am povestit despre cum mi-ar plăcea să fie petrecerea aniversară.
– Ţi-am spus deja, pentru că îmi doresc să ne sărbătorim mai des, să ne înconjurăm de familie şi prieteni şi să ne celebrăm viaţa. Merităm asta. Şi pentru că, în final, doar cu amintirile vom mai rămâne. Noi, alături de cei mai dragi, bucurându-ne să-i avem. Să ne avem. Şi să fim.
Asta mi-am dorit să am în prima zi a lui douăzeci şi patru. Aşa că am organizat un picnic party pe-nserate, într-unul din foişoarele din Parcul Lumea Copiilor, şi m-am înconjurat cu cei mai dragi.

M-am lăsat inspirată de Summer, bicicleta mea, şi am ales să fie galben culoarea petrecerii, completată de puţin alb cu iută. Trebuie să recunosc, pe Pinterest am găsit o mulţime de idei pentru organizarea unei cine cu prietenii în aer liber. Este o sursă nelimitată de inspiraţie, pe care o recomand cu toată încrederea. Cum eu ştiam deja ce îmi doresc pentru petrecerea aniversară, Pinterest m-a ajutat la realizarea detaliilor care aveau să înfrumuseţeze masa. Iar în final, am încropit meniul şi l-am lăsat pe el în bucătărie. Nu de alta, dar el este un bucătar desăvârşit, iar eu un dezastru într-ale gătitului.

Şi uite aşa, într-o după-amiază de luni, cu 80% şanse de precipitaţii, m-am înconjurat cu ai mei cei mai dragi şi am sărbătorit simplul fapt că… suntem.

Poate că tot ce ţi-am povestit până acum nu pare aşa mare lucru. Dar pentru mine a fost un pas înainte. Până mai anul trecut, nu puteam aşa mare însemnătate pe zilele de naştere. Dar la douăzeci şi trei am realizat că noi chiar merităm să ne sărbătorim mai des: pentru examenele încheiate cu bine, pentru reuşitele profesionale, pentru un job mult-visat, pentru toate deciziile care ne vor schimba. Din interior. Şi mi-am propus ca douăzeci şi patru despre asta să fie: despre bucuriile mici, despre fericire, despre construirea unor amintiri care să ne hrănească sufletul până la final. Să fie un #Happy24.

– Douăzeci şi patru va fi un moment zero, un început spre acceptarea de sine. Cu bune, de repetat. Şi cu rele, de îndreptat.

Acum te las cu câteva fotografii de la petrecerea aniversară şi un board pe Pinterest cu idei faine pentru o cină în aer liber cu prietenii.

2 comentarii

  1. Mi a placut ideea cu floarea sorelui…sa stii ca suntem multe care ne gasim inspiratie pe Pinterest, chiar ai de unde sa ti alegi si sa vii cu un twist specific

    • Mădălina Ion Mădălina Ion

      Mulţumesc, Alina. Florile le-am primit de la una dintre prietenele mele, dar s-au potrivit de minune! Într-adevăr, cu puţină inspiraţie de pe Pinterest putem construi amintiri frumoase pentru cei dragi. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *