Skip to content

Micul meu Paris Posts

Despre partea plină a oraşului

Îmi place să cred că sunt suma oamenilor cu care mă înconjor. Iar acum se întâmplă datorită lor, a celor pe care i-am întâlnit şi mi-au împărtăşit puţin din experienţa lor. În spaţiile reale, virtuale sau fictive. De pildă Verde, cu felul ei de-a fi inspiraţional şi insolit. Sau Ana, care mi-a arătat că obsesiile pot fi constructive. Sau Adri, de la care am învăţat că întâlnirile de pe Facebook au potenţialul de a construi lucruri frumoase şi perene. În timp, toţi cei pe care i-am întâlnit au contribuit mai mult sau mai puţin la dezvoltarea mea personală şi la ceea ce sunt acum. De aproape un an de zile e Micul meu Paris în viaţa mea. În tot acest timp, nu numai o dată mi s-a întâmplat să întâlnesc persoane care să mă întrebe ce văd eu atât de minunat la Bucureşti, un…

1 Comment

De vorbă cu Isabelle

Flori, fete sau pisici 20 mai. La Pallets Concept Bar, Isabelle povesteşte cu emoţie despre LaChatterie, proiectul ei drag, şi despre cum, în timp, a reuşit să-şi transforme pasiunea într-un business de succes. Poartă rochia ei preferată, The Black Dahlia, inspirată din filmele italieneşti, iar părul şi-l are lăsat pe spate. Din sală, privirile sunt îndreptate asupra ei. Dintre toate, numai una îi spune că ea este cea mai frumoasă – e privirea lui. 27 iulie. O duminică toridă de vară. În atelierul ei de la Unirii, mă uit la Isabelle cum strânge în grabă câteva lucruri rămase în dezordine de la ultima probă. Ne pregătim să stăm de vorbă. Atârnată de dulap, era rochia de mireasă. Mai are nevoie de câteva modificări, dar va fi gata curând. Încă o mireasă fericită va purta LaChatterie în cea mai frumoasă zi din viaţa ei. În…

Leave a Comment

Magia nopţilor de vară

În nopţile târzii de vară, pe muzici de jazz, mă apucă nostalgia. Redeschid foldere demult uitate, mi se face dor de prietenii pe care nu i-am mai văzut de ceva timp, râd de faţa mea dintr-a doişpea şi citesc texte vechi, păstrate în dosarul „sufletului”. Astă-noapte am dat de o scrisoare pe care am scris-o fix acum trei luni, într-o perioadă în care sufletul nu-mi era chiar bine.Am vrut atunci să postez textul aici, pe Micul meu Paris, în semn de protest faţă de tot ceea ce înseamnă obiceiurile noastre. Dar mi-am dat seama că este un text ce nu-şi are locul pe Micul meu Paris. Aşa că l-am ascuns. Dar acum, după trei luni, lucrurile-mi par că s-au mai aranjat. Ce-i drept, a fost greu, al naibii de greu, dar cumva, totul este mai limpede acum. Mi-am găsit locul. M-am înconjurat cu oameni…

Leave a Comment

O luni din vacanţă

Vara, în apartamentul meu de pe Tineretului, e frig de-mi îngheaţă nasul, aşa că mai mereu stau înfofolită într-o flanelă şi beau ciocolată caldă sau ceai. Cu cana în mână şi cu şosetele până la genunchi am fost şi în dimineaţa asta, când m-am aşezat la birou cu gândul de a deschide Micul meu Paris şi de a-i cere iertare pentru absenţa mea din perioada sesiunii. Aproape că uitasem cât de frumos este! Am deschis şi-un document nou pe desktop, în ideea de a-mi justifica în scris absenţa, dar cumva nu-mi puteam pune în ordine ideile. Nasul îmi era prea rece, în picioare parcă aş mai fi pus o pereche de şosete, iar în mod paradoxal, păsărelele-mi cântau la geam. Înăuntru aerul era rece ca într-un iglu, iar de afară se simţea mirosul verii. M-am revoltat şi-am început să-mi fac bagajul. Am pus repede…

Leave a Comment

Beatitudinea de pe Mnac

O să-ţi spun un secret: e un loc în Micul meu Paris unde se simte briza mării. L-am descoperit într-un început torid de vară, când examenele din sesiune nu-mi dădeau pace, iar vremea era numai bună de lenevit pe plajă. M-am ascuns atunci pe terasa Muzeului Naţional de Artă Contemporană. M-am îmbăiat în razele soarelui şi l-am lăsat pe vânt să-mi răcorească obrajii. Partea faină este că sunt puţini cei care au auzit de locul ăsta. Şi sunt şi mai puţini cei care au fost aici. Tocmai pentru că nu-i chiar la îndemână să ajungi la el. Terasa se află pe acoperişul Muzeului Naţional de Artă Contemporană. Asta-i chiar în Casa Poporului, la intrarea din Calea 13 Septembrie. Odată descoperită intrarea, mai trebuie doar să treci printr-un filtru de securitate pentru a avea acces în clădire. Cum spuneam, nu-i chiar la îndemână să ajungi…

Leave a Comment

Sesiune cu gust de cireşe

Acum o oră, când m-am aşezat în faţa calculatorului şi am deschis documentul ăsta nou, aveam în minte să-mi plâng iar de milă. Dar n-am s-o fac. În fapt, ştii ce? mă jur pe roşu că n-o să-mi mai plâng de milă! Şi pe bune că-mi port bluza cea roşie. O să-ţi spun, în schimb, că la mine în cameră miroase a cireşe. E parfumul sesiunii mele de vară, fără de care nu pot să învăţ. Aşa că m-am trezit dis-de-dimineaţă, m-am îmbrăcat cu o pereche de blugi, am lăsat bluza de pijama pe mine şi am luat-o agale către piaţă ca să-mi cumpăr cireşe. Pe drum, l-am lăsat pe soare să-mi scalde faţa şi m-am bucurat de mirosul proaspăt al dimineţii. Şi mi-am adus aminte că acum-acum se face prima zi de vară. Că, în curând, dimineţile vor mirosi a mare şi a…

Leave a Comment

Noaptea muzeelor din Micul Paris

În Noaptea Muzeelor, Bucureștiul își pune hainele de sărbătoare și se pregătește pentru o atmosferă cu iz parizian. Cozi de zeci de oameni, forfotă la metrou, brațe de pliante, mii de fotografii și curiozitate. Așa va arăta Bucureștiul mâine, la cea de-a zecea ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor. De seara până dimineața, 18 muzee vor rămâne cu porțile larg deschise și te vor întâmpina cu expoziții, muzică, dans, teatru, proiecții de film și foarte multă voie bună. Din experiența anilor trecuți, îți pot spune că noaptea va fi una nebună, iar statul la cozi îți va pune răbdarea la încercare. Eu îți recomand să verifici din timp lista muzeelor și a organizațiilor culturale care participă la Noaptea Muzeelor 2014 și să îți faci un itinerariu în funcție de preferințele tale. De pildă, eu am petrecut puțin timp pe noapteamuzeelor.ro și mi-am stabilit deja itinerariul…

Leave a Comment

Turist în Bucureşti – Casa Poporului

Cândva ţi-am povestit că între noi doi n-a fost dragoste la prima vedere. Dar cu timpul am ajuns să ne îndrăgim. Iar astăzi, Bucureştiul îmi este acasă; forfota lui continuă face parte din mine acum şi mă face să cred că aici totul este posibil. Trebuie doar să-mi doresc din suflet ca lucrurile să se întâmple. Câteodată stau şi mă gândesc la cât de repede a trecut timpul de când ne-am cunoscut. Mult prea repede. Mai ieri veneam în Bucureşti cu maşina încărcată de lucrurile mele. Muream de nerăbdare să cunosc oraşul, să-mi dau întâlnire cu fetele mele şi să-i colindăm împreună străzile. Cumva, de fiecare dată ajungeam în Centrul Vechi. Îmi aduc aminte că se făcuse deja iarnă, iar noi tot nu ne plimbaserăm suficient de mult prin Centrul Vechi. Tot din aceeaşi perioadă am găsit scris în jurnal despre cât de mult…

Leave a Comment