Episodul 7: Urme de iubire

episodul-7-urme-de-iubireSimt o atingere ușoară pe spate și miros dulce de cafea. Pe masă sunt două căni cu poțiunea noastră. Te privesc în ochi apoi îmi amintesc de episodul din oglindă. Privesc uimit oglinda, dar nu mai văd nimic. În schimb personajul principal din oglindă se află lângă mine. Profit de moment și te ridic în brațe. Acum ești doar a mea, toată încrederea ta stă în mine. Te pot scăpa în orice moment, dar tu ai încredere și mă mângăi ușor pe obraji. Buzele tale se lipesc de obrajii mei, apoi de gât. Simt cum îți înfigi dinții din ce în ce mai tare în gâtul meu apoi te uiți la mușcătură precum un sculptor la noua lui creație. Zâmbești și îmi spui: „Asta ca să nu mă uiți!”.

Te las ușor în pat și începem să vorbim despre lucruri banale. Vorbim despre ultima carte citită, bârfe, politică, serviciu, toate lucrurile astea simple mă fac să mă îndrăgostesc din ce în ce mai mult de tine. Apuc cuvintele din aer și nu le mai las, le țin aproape de inima mea oricât de simple și banale ar fi. Vreau să cunosc tot, fiecare gând ascuns în mintea ta, fiecare problemă ori frământare interioară.

Mă uit la ceas, din păcate trebuie să plec și tu știi asta. Nu te întristezi, încă avem amândoi în minte și pe corp semne ale ultimei nopți petrecute împreună. Mă îmbrac încet cu uniforma, iar tu mă privești din pat, zâmbind tot timpul și sorbind din cafea. Încă ești îmbrăcată cu cămașa mea. Încerc să mă leg la pantofi dar nu mă lași. Îți atârni sufletul de gâtul meu iar eu mă ridic cu greu. Mă desprind cu greu de pat, te sărut și te privesc iscoditor. Tu te lungești în pat și începi să îți deschizi ușor, câte un nasture de la cămașă.

– Mă înnebunești! Gat, am plecat! Dacă vom continua în ritmul acesta voi întârzia la serviciu. Si te sărut. Diseară sunt de gardă, să nu mă aștepți. Serviciu ușor, iubito!

Am închis ușa în urma mea, dar imediat a început să îmi fie dor de ea. Când am ajuns la serviciu simțeam parfumul ei peste tot. Eram atât de liniștit pe interior încât am început să scriu.

Aseară te-am sărutat și mii de stele au căzut,
Aseară te-am iubit și totul părea pierdut,
Aseară dragoste am făcut și timpul a stat în loc
Aseară te-am privit și inima ardea cu foc
Aseară te-am strâns în brațe și nu voiam să-ți dau drumul
Aseară noi doi eram unul
Aseară universul ne privea și tot ce a rămas era
Aseară a fost, va fi și va rămâne.   

Versurile au venit spontan, fără să le gândesc. Poezie ruptă din trupul tău, cuvinte ticluite din amor, rimă adusă pe buzele tale, ritm aranjat pe șolduri. În timp ce scriam te simțeam foarte aproape, era ca și când tu mi-ai fi șoptit versurile. Fiecare virgulă, fiecare cuvânt parcă a plecat de pe buzele tale și a ajuns la mine cu ajutorul vântului. Purtat din frunză în frunză, încet, lovit de fiecare perete al blocului, ajungând cu greutate la mine, s-a materializat din sunet în poezie.

M-am uitat fericit la foaie, am recitit ceea ce am scris și m-am hotărât să-ți trimit mesaj. Am scris repede mesajul și am așteptat nerăbdător răspunsul. Telefonul a vibrat pe masă, iar eu l-am apucat repede și am început să butonez. Am început să mă învârt în cerc prin cameră cu telefonul în mână.

Parcă o auzeam:
„Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbește.
P.S. Când ajung acasă să-mi amintești să-ți cânt ceva. Am pregătit special pentru tine!”

Am zâmbit și am început iar să muncesc. Drumul de la serviciu până acasă a fost atât de monoton încât m-am apucat să citesc toate mesajele de la ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*