Cerneală, hârtie şi timp

cerneala-hartie-si-timpCărţile, miracole ale prezentului ce au supravieţuit timpului. Singurele supravieţuitoare ale trecutului, gânduri nemodificate ale unor scriitori ce încă pulsează în jurul nostru. Este imposibil ca atunci când deschizi o carte aerul din jurul tău să nu se mişte diferit, imposibil ca tu să nu auzi cuvintele de pe foaie, să nu te adânceşti în sufletul acela lăsat în câteva rânduri. Cerneala aceea pătată de timp şi rămasă adânc în straturile foii reprezintă urme adânci ale unui suflet. Dragoste, melancolie, ură, regret, sentimente incerte şi vaste rămân nemuritoare odată ce au fost scrise.

Suntem oameni şi indiferent dacă suntem bărbaţi ori femei, citim. Există persoane care nu se pot opri din citit, există persoane care citesc doar când au nevoie de o informaţie şi există persoane care citesc atunci când au nevoie de acest viciu (eu îl consider viciu). Cert este că involuntar citim, face parte din viaţa noastră de zi cu zi. Ne bucurăm, ne întristăm, râdem, ne adâncim în acele litere ce formează o poveste. Dar unde a început totul?

La fel ca orice început de poveste şi în cazul acesta există un “a fost odată ca niciodată”. Cândva, în vremuri de mult uitate, a existat o fată cu numele de Carte. Avea cei mai frumoşi ochi de pe pământ şi era una din singurele fete care ştia să picteze. Privirea ei mângâia fiecare apus ori răsărit de soare, fiecare petală de trandafir ce atârna în aer, apoi mâna ei prindea pensula şi precum un val aleargă spre ţărm, se unduia pe pânza de pe şevalet. Picturile ei erau impresionante, detaliile erau acolo fără să-ţi dai seama, culorile curgeau încet în sufletul tău şi imediat erai prins în vârtejul ei.

Şi-a dedicat o lungă perioadă din viaţă picturii şi multe persoane au venit să vadă miracolul ce atârna ori se sprijinea de un perete. Într-o zi, un biet scriitor s-a îndrăgostit de această fată minunată. Nenorocul şi soarta a făcut ca acest băiat să fie timid. Nopţile au curs în jurul acestuia şi freamătul iubirii îi mânca încet, încet din suflet. Negăsind o soluţie la problema lui s-a hotărât să facă ce ştie el mai bine, să scrie. Timpul a început să se dilate, totul în jur devenise gri, iar vântul îi şoptea cuvinte. Precum Eva a fost creată din coasta lui Adam, Carte a izvorât din sufletul scriitorului şi a rămas eternă pe foile acestuia.

După terminarea cărţii acesta s-a dus la ea acasă şi a lăsat manuscrisul în faţa şevaletului. Fata a descoperit cartea şi a fost surprinsă de ceea ce era scris acolo. Sufletul lui era în fiecare literă, frază, paragraf şi forma un întreg ce nu putea fi rupt. Nu era scris niciun nume decât un simplu titlu pe prima pagină: Carte. Legenda spune că fata a fugit în lume să-l caute pe băiat şi să îi promită dragoste eternă. În momentul plecării aceasta şi-a luat doar cartea şi o pensulă. Se spune că în fiecare zi pictează cu lacrimi pe foile scriitorului. Iubirea lor a rămas, există în fiecare din noi şi în prezent. Lacrimile s-au încolăcit în jurul literelor de pe foaie şi au format cea mai frumoasă carte pictată.

Sărbătorim şi cinstim iubirea lor cu fiecare sărut ori cuvânt sincer. Sunt eterni în fiecare gând şi în fiecare literă scrisă. Au existat şi vor exista amândoi în sufletele noastre, indiferent de distanţă ori timp. În ziua în care vom fi în stare să pictăm iubirea în cuvinte, atunci vom ajunge şi noi lângă cei doi, atunci iubirea noastră va fi eternă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*