Skip to content

Cine sunt eu?

MadaBună,

Eu sunt Mădă!
Cum am ajuns în Micul meu Paris? Nu-i foarte mult de povestit.

Totul a început pe 17 august 1991, ziua-n care am văzut-o prima dată pe mami. Eram un ghemotoc de om, iar faţa-mi era urâţică. Prea multe nu-mi aduc aminte, dar cu timpul am început s-arăt şi eu a om. Cu păru-mi creţ şi ochii ca mărgelele îi cuceream pe toţi cei care ne intrau în casă. Am învăţat să fac primii paşi, iar de atunci picioarele mele n-au mai stat locului. Eram ca un titirez – aci eram, aci nu mai eram, căci profitam de orice clipă de neatenţia a mamei ca să mă furişez pe uşă şi să merg să mă joc cu copiii. Eu eram Biluţa şi-mi plăcea la nebunie să stau afară.

În clasa întâia am mers şi eu tot cu genunchii juliţi la şcoală. Purtam uniforma albastră, în spate ghiozdanul era cât mine de mare, iar păru-mi era tuns băieţeşte. Ah! a fost cel mai înfiorător moment din viaţa mea! Ziua-n care mama m-a dus la vecina ca să-mi tundă podoaba capilară, căci aşa se cuvenea pe-atunci pentru prima zi de şcoală. M-a alergat prin toată casa şi n-am scăpat! Pe 15 septembrie eram eu, în prima bancă, cu pampoanele cât capul meu de mari şi c-o tristeţe vădită pe faţă. Tot restul fetiţelor aveau părul lung.

Anii au trecut, părul mi-a crescut şi într-un mod subit, toţi cei din jurul meu au început să se întrebe ce-o să mă fac eu când voi fi mare. La început n-am găsit sensul întrebării, dar cumva, toti ceilalţi insistau, aşa c-am răspuns: „Invăţătoare, ca să bat copiii şi să primesc multe-multe mărţişoare”. Dreaptă să fiu, am cochetat cu medicina, iar la un moment dat chiar mi-am dorit să fiu croitoreasă. Adoram să stau lângă bunicile mele în timp ce lucrau la maşina de cusut!

Şi-aşa a trecut timpul fără să ştiu exact ce-mi place. În anii ce au urmat am avut grijă să iau note mari şi să mă menţin printre cei mai buni din clasă. Munceam mult, dar niciodată în plus. Eram ambiţioasă şi nu mă lăsam până când nu-mi dădea „ca la sfârşit”. Dar aici mă opream cu ambiţia. Până într-o zi, când ea avea să-mi iasă-n cale. A fost profa de română dintr-a opta, care-a crezut în mine şi m-a trimis la faza pe judeţ a Olimpiadei de Limba şi Literatura Română. M-am întors cu locul al III-lea şi cu foarte multă încredere în mine. Iar fotografia mi-a fost publicată în revista şcolii. A fost momentul în care am început să mă gândesc la scris, iar clasa a opta a fost anul în care mi-am spus cu hotărâre că eu vreau să dau la Jurnalism!

Am intrat la Colegiul Naţional „B.P. Hasdeu”, cel mai mişto liceu din Buzău. Mate-info intensiv informatică. Clasa a noua n-a fost deloc uşoară. Nu mă puteam adapta la program, nu făceam faţă la şcoală. Aveam poartă-n casă la chimie, iar la info nu înţelegeam o boabă. Am vrut să renunţ şi am mers plângând la mama spunându-i că vreau să mă transfer la filologie. Dar nu m-a lăsat! Impunător mi-a spus că aici este locul meu şi că ar trebui să muncesc mai mult. La finalul anului aveam să termin printre ultimii. Am plâns de ciudă şi mi-am promis că asta n-o să se mai întâmple. La finalul liceului, eu aveam să aleg să dau bacul la chimie. Atât de mult mi-a plăcut!

Am făcut mate-info ca să ajungă să dau la Jurnalism. Dar nu-mi pare rău! Căci realul mi-a oferit o altă perspectivă a lucrurilor. Am intrat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Aveam nouăsprezece ani când am plecat la capitală cu maşina încărcată de lucurile mele. „Când nu ştii pe unde să ieşi de la metrou, ia-o şi tu pe unde merge toată lumea”, mi-a spus frate-miu în loc de bun-venit. Cu toate astea, metroul în direcţia opusă l-am luat de nu ştiu câte ori, iar abonamentele pierdute au fost atâtea!

Am cunoscut oameni care aveau să-mi devină dragi. M-am plimbat prin locuri care cu timpul s-au transformat în locurile mele preferate. Am început să învăţ multe despre mine. Am avut ocazia să văd ce înseamnă să lucrezi într-o redacţie la întrefete.ro, acum ONE.ro. Am scris pentru prima dată în viaţa mea o ştire care, după ce a trecut prin mâna redactorului-şef, a fost urcată pe site. Am sunat-o de îndată pe mama spunându-i să intre repede pe întrefete.ro ca să-mi citească articolul. Debordam de fericire!

A urmat revista universitară Ambition, pentru care am scris cu drag şi spor timp de aproape doi ani de zile.

Dar cumva, toate lucurile astea nu au fost suficiente pentru mine. Mi-am dat seama că trebuie să plec, să văd cum este-n altă parte. Așa m-am hotărât să aplic pentru ERASMUS. Iar în septembrie 2012 am plecat la Dijon. Am petrecut în Franţa patru luni minunate, în care mi-am făcut prieteni din întreaga lume şi am învăţat să mă descurc singură. Da, da! Singură! Fără pachet de la mami, fără bunătăţurile ei. Şi fără prea mulţi bani. M-am întors acasă cu buzunarele goale şi puţin dezorientată, căci nu prea ştiam încotro s-o apuc.

Au urmat două luni în care m-am gândit neîncetat la ceea ce mă defineşte pe mine ca om. În plus, aveam să termin facultatea curând, iar eu nu profesam în domeniu.

Mi-am propus să investesc timp şi energie în blogul meu, Superfluu, pe care îl cam lăsasem în paragină, ce-i drept! Am izbutit să scriu câteva articole, dar simţeam că locul lor nu este pe Superfluu. Am scris despre oamenii frumoşi pe care i-am întâlnit şi care fac lucru minunate, dar nicidecum superflue. Aşa că am început să regândesc conceptul. Mi-a trecut prin minte ideea de personaj, un personaj inspirat din peripeţiile unei studente venită în capitală cu visuri şi vise, un personaj amuzant şi descurcăreţ, dar puţin cam neîndemânatic.

Eu sunt! Mădă-zâmbăreaţa – alerg ca să pot ajunge la timp la şcoală, căci m-am înscris la master, iubesc, gătesc şi cunosc oameni frumoşi pentru ca mai apoi să scriu despre ei aici, pe Micul meu Paris.

2 comentarii

  1. Buna Mada! Si eu tot Mada sunt! Dar toata lumea imi zice Ioana, dupa primul meu nume :D. Felicitari pentru felul in care scrii! Foarte fain blogul tau! Imi pare rau ca l-am descoperit asa tarziu!

    • Mădălina Ion Mădălina Ion

      Bună, Ioana,
      Îţi mulţumesc mult pentru aprecieri. Te felicit şi eu pentru noul tău blog. La cât mai multe posturi frumoase!
      🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *